top of page

Dieta Ketogenică

Ce este?


Dieta ketogenică presupune să îți iei necesarul de calorii din grăsimi sănătoase nerafinate, proteine (animale și/sau vegetale), multe legume, fructe și verdețuri, implicând totodată un consum foarte mic de carbohidrați — adică toate acele alimente făinoase cu amidon și gluten, obținute din prelucrarea cerealelor: făina, pâinea, pastele, orezul, cartofii.


Acest consum mai ridicat de grăsimi favorizează intrarea organismului în starea de cetoză nutrițională. Dar, să vedem mai exact cu ce se mănâncă asta?!


Să o luăm metodic…


Corpul uman folosește zahărul (!) ca sursă esențială de energie, și nu grăsimile (pe care le stochează grămăjoară peste grămăjoară). Când spunem zahăr (aka glucoză pe numele lui chimic), ne referim atât la toate tipurile de dulciuri care conțin zahăr procesat, cât și la sursele naturale de zahăr (fructe, legume dulci, rădăcinoase, miere, sirop de arțar etc), plus tot ceea ce înseamnă carbohidrați (făinoase și cartofi albi). Glucoza, fiind cea mai ușoară moleculă pe care corpul o poate transforma și folosi pe post de energie, va fi mereu preferată în fața altor surse de energie (de ex, grăsimile). Acum parcă are mai mult sens, nu-i așa, de ce suntem așa disperați după tot ce este dulce, pizza, paste sau pâine.



În cazul alimentației fără niciun tip de zahăr, corpul nemaiavând din ce să producă energie, trece la planul B: activarea metabolismul să convertească grăsimile consumate în energie; practic, grăsimile devin calorii, caloriile devin energie, iar cu energia asta îți desfășori activitatea de zi cu zi — de la spălat pe dinți la citit, măturat, dus copilul la grădi, plimbat cățelul/purcelul, lucrat etc.

Partea și mai interesantă, vine acum: după ce corpul constată că a terminat de procesat și grăsimile rezultate din alimente, începe să consume cu drag și spor din depozitele de grăsime stocate în corp — adică colăceii aceia de pe șolduri, tare simpatici și atașați de noi nevoie mare, mai ceva ca un bebeluș! Ce zici de asta? Sună bine, așa-i?


Deci, cetoza este un proces metabolic prin care corpul trece de la consumul de zahăr la consumul de grăsime pentru a produce energie.





Mno, și așa cu cetoza asta…


Alte 2 sintagme cu care trebuie să te familiarizezi când vine vorba de Dieta Ketogenică, sunt:

  • intrarea în cetoză — adică ai început să produci corpi cetonici și…

  • keto adaptarea (adaptarea keto) — începi să folosești corpii cetonici ca sursă de energie; prin urmare, este posibil să fii în cetoză fără a fi keto adaptat.


Keto adaptarea reprezintă abilitatea organismului de a ,,comuta’’ între sursele de combustibili, folosind corpii cetonici ca sursă primară în loc de glucoză. O dată ce devenim keto adaptați, vor interveni o serie de beneficii metabolice:

  • stabilizarea și normalizarea glicemiei

  • pierderea în greutate (corelată cu restricția calorică)

  • îmbunătățirea abilităților sportive prin păstrarea masei musculare, chiar și în timpul slăbirii.


Mare atenție când adoptăm acest nou regim alimentar! Nu trebuie să exagerăm cu proteinele pentru că acestea produc un răspuns insulinic pe care nu ni-l dorim: pancreasul este forțat să producă insulină în exces, iar scopul nostru este să o diminuăm. (Insulina, fiind hormonul principal responsabil de metabolizarea glucidelor, adică a scăderii concentrației de zahăr din sânge. Vezi ce ziceam mai sus despre sursele de zahăr.)


De ce îmi tot bat gura cu promovarea acestei diete?


Pentru că nu este doar o dietă, ci un stil de viață plin de beneficii. Eu l-am integrat în viața mea de peste 10 de ani, iar la 40 de ani mă simt ca la 20, chiar și mai bine. M-a ajutat să îmi revin la kilogramele dorite chiar și după al doilea copil, după ce nu mai reușeam să revin la corpul dorit cu tot sportul meu cu tot!


Îmi place și că este un regim alimentar cu care nu îți este foame, nu ești balonată tot timpul, ai mult mai mult focus și tone de energie, fără să mai vrei să dormi după ce mănânci, iar pe timpul nopții dormi profund, ca un prunc.


Dacă vrei să începi și tu să faci să-ți fie mai bine, dar nu știi exact de unde să te apuci, lasă-mi un mesaj — aici, sau pe celelalte canale de social media — și te îndrum cu bucurie!






117 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page