Sunt un uragan. Cine mă cunoaște știe că te iau prin învăluire și nu știi ce te-a pălit. Eu ori merg în viteza a 5-a, ori mă supăr și stau pe loc.
Eu, fooooarte, fooooarte mult timp nu am știut decât viteaza a 5-a. Poate pentru că am sânge de moldoveancă get-beget în mine
Doar că... să fii în viteza a 5-a și să nu ai limite este periculos. Al naibii de periculos. Pentru corp, pentru minte, pentru suflet.
Iți spuneam în alte episoade din jurnal că în timpul facultății mi-am mențiut o greutate cât de cât acolo, iar decliclul s-a făcut după ce m-am angajat.
Acum, că privesc în urmă, îmi dau seama de fapt ce s-a întâmplat... Eu n-am făcut facultatea care trebuia, deși am terminat printre primii. Ingineria nu e punctul meu forte și recunosc asta. Am ales-o doar pentru că a fost grea și nu din pasiune.
Și când alegi lucrurile din ambiție și le faci pentru că vrei să demonstrezi ceva cuiva (chiar nu știu ce-am avut de demonstrat și cui) te umpli de frici. Cel puțin la mine așa a fost.
Și când ești plin de frici, uiți de tine. La primul job eu eram speriată de bombe și încercam din răsputeri să demonstrez că sunt competentă. Și poate am reușit, poate nu, dar cu un cost foarte mare. Sănătatea mea.
10 ore de lucru pe zi, într-un ritm intens au dus rapida burnout. Nu puține au fost dățile când m-a prins și schimbul 3 în secție. (pentru cine nu a lucrat în producție, ai, n-ai treabă, dacă se întâmplă ceva în secție acolo stai până rezolvi treaba).
Și tot așa, adunând frustrări, multe ore și nicio altă viață în afara jobului, hop, primele 20 kg. Apoi, ignoranța mea a continuat și am atins un maxim istoric de vreo 90 și ceva de kg.
Din frică, dorință de a demonstra că pot (ce, nici eu nu știu) am transformat cariera mea în ceva ce mă distrugea pe interior și mă umfla pe exterior.
Apoi am plecat și m-am liniștit. Doar că mi-a luat câțiva ani să îmi revin. Câțiva ani, să conștientizez din nou că frica e bună, că are limitele ei, dar în exces și combinată cu viteaza a 5-a de moldoveancă, este chiar toxică.
Acum m-am maturizat și am pus limite. La job, la Celestia, la mâncare, în viața personală. Gata. Până aici a fost. Un echilibru în viață duce la fericire. Și eu acum mă simt bine.
Fără limite în viață și în farfurie ne vom învârti în jurul aceleiași cozi, în același cerc, pe aceeași canapea.
P.S (ianuarie 91 kg, astazi 78). Încă puțin până la target.
P.P.S Am mai pus câteva poze cu mine ca să vedeți ce ping-pong am jucat cu kg
